Herodot povesteste că pe când Cambyses, fiul lui Cyrus, lupta împotriva Egiptului, mulţi greci îl urmaseră. Unii din dorinţa de negoţ, alţii să lupte ca mercenari, iar ultimii din simpla dorinţă să cunoască ţara aceasta. Printre acestia din urmă se număra si Syloson, fiul lui Aiakes, frate cu Polycrates , stăpânul surghiunit din Samos.
Întâmplarea făcu ca pe când se plimba, înfăsurat într-o frumoasă manta de lână purpurie, prin piaţa din Memphis, să fie întâlnit de Darius, care făcea pe atunci parte din corpul de pază al lui Cambyses. Văzând mantaua cu care era îmbrăcat tânărul, îi plăcu foarte mult, si întrucât pe atunci Darius nu era omul cu vază de mai târziu, se oferi să i-o cumpere. Syloson a refuzat să i-o vândă, dar văzând cât de mult si-o doreste, împins parcă de un glas lăuntric, s-a dezbrăcat de haină spunând: „Mantaua nu o am de vânzare, dar pentru că îţi place atât de mult ţi-o dăruesc. Este a ta.” Darius îi mulţumi si luă haina.
Timpul trecu si Cambyses muri, iar Darius cu tovarăsii lui au înfrânt siretenia falsului Bardia si a ajuns împărat. Cu toate acestea nu a uitat binefacerea străinului de altă dată si drept răsplată i-a dăruit conducerea în Samos.

Încărcat cu multe bogăţii, aur si bani, vasul Britannica, urma să ducă totul în America. În călătoria sa s-a lovit de stâncile de coastă ale Braziliei, urmând să se scufunde. În încercarea de a salva preţioasa încărcătură, marinarii grăbiţi au lovit cutiile care s-au spart si banii s-au răspândit pe punte. Timpul scurt nu le-a permis decât să dea drumul bărcilor de salvare si în mare grabă să se urce în acestea. Căpitanul, care conform ordinelor navale, trebuia să coboare ultimul, a aruncat o ultimă privire pe punte să vadă dacă nu mai este vreun călător. Surprins, a văzut un bărbat asezat pe una din cutiile de valoare înconjurat de bani. „ Omule, ce faci aici, i-a strigat căpitanul, urcă în barcă, nu vezi că vaporul se scufundă ?” „ Da”, a răspuns omul, „văd si eu că se scufundă, dar, căpitane, toată viaţa am fost sărac, acum uite câţi bani si cât aur am. Sunt bogat! Am hotărât să mor asa...”
Aplicatie
Mirajul aurului este atât de puternic încât orbeste pe foarte mulţi. Marea lor majoritate riscă sănătatea, liberatea, sau chiar viaţa pentru a intra în posesia lui. Odată însă ce l-au stăpânit, descoperă că au ajuns robi. O robie de moarte. Un bun exemplu este experienţa „Tânărului bogat”- Mat.19:16-26.

Cu siguranţă că cea mai grea încercare pentru marele compozitor Beethoven a fost pierderea auzului. Într-o discuţie cu Rossini, pe când îl felicita pentru opera sa Bărbierul din Sevilla, Rossini, miscat de altruismul marelui compozitor a spus: „Sunteţi un geniu Maestre...” „O, nu, Rossini , a răspuns Beethoven, sunt un nefericit, numai un nefericit!”
Câţiva ani mai târziu, surzit complet, compunea opera Fidelio , ţinând între dinţi un corn austriac, sprijinit la celălalt capăt de pian. Era singurul mod pe care îl mai avea la îndemână pentru a percepe măcar vibraţiile instrumentului. Asa a compus Missa Solemnis si Simfonia a IX a. La premiera ei stătea ghemuit pe un scaun în mijlocul orchestrei. Nu putea distinge nici o notă, nu auzea nici un sunet sau vreun glas. Când simfonia s-a sfârsit, sala a răsunat într-o furtună de aplauze. Beethoven nu le auzea. Unul dintre interpreţi l-a luat de mână si l-a întors cu faţa spre publicul care aplauda. Când a ridicat capul avea ochii scăldaţi în lacrimi.
Aplicatie
Nimic frumos nu poate fi făcut fără durere. Apostolul Pavel spunea „Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi în mijlocul încercărilor...”-Fapte 20: 19, de aceea „mă fac părtas suferinţelor Lui... ca să ajung la învierea din morţi”- Fil. 3. 10,11.