Era odata o insula, unde traiau toate sentimentele si valorile umane: Buna Dispozitie, Tristetea, Intelepciunea, Iubirea. Intr-o zi sentimentele fura anuntate ca insula sta sa se scufunde, asa ca isi pregatira navele si plecara. Doar Iubirea ramase pana in ultimul moment.

Cand insula fu pe punctul sa se scufunde, Iubirea decise sa ceara ajutor. Bogatia trecu pe langa Iubire cu o barca luxoasa si Iubirea ii zise:
- Bogatie, ma poti lua cu tine?
- Nu te pot lua, caci e mult aur si argint in barca mea si nu am loc pentru tine.

Iubirea atunci se hotara sa ceara ajutorul Orgoliului care trecea pe-acolo intr-o superba nava:
- Orgoliu, te rog, ma poti lua cu tine?
- Nu te pot ajuta, Iubire - raspunse Orgoliul - aici e totul perfect, mi-ai putea strica nava.

Atunci Iubirea intreba Tristetea, care trecea pe langa el:
- Tristete, te rog, lasa-ma sa vin cu tine!
- Oh Iubire - raspunse Tristetea - sunt atat de trista incat trebuie sa stau singura.

Chiar si Buna Dispozitie trecu pe langa Iubire, dar era atat de multumit incat nu auzi ca il striga. Dintr-o data o voce spuse:
- Vino Iubire, te iau cu mine!

Era un batran cel care vorbise. Iubirea se simti atat de recunoscatoare si plina de bucurie incat uita sa il intrebe pe batran cum il cheama. Cand sosira pe tarm, batranul pleca. Iubirea isi dadu seama cat de mult ii datora si intreba Cunoasterea:
- Cunoastere, imi poti spune cine m-a ajutat?
- Era Timpul - raspunse Cunoasterea.
- Timpul? - se intreba Iubirea - Dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat?

Cunoasterea, plina de intelepciune, ii raspunse:
- Pentru ca numai Timpul e capabil sa inteleaga cat de importanta e Dragostea in viata.

La un moment dat intre broaste sa organizat un concurs la care au participat toate broastele.
La acel concurs premiul se acorda tuturor celor care vor urca pina in virful unui turn foarte inalt cu trepte.
Si asa sau adunat toate broscutele doritoare sa participe si sa dat startul dupa care toate broscutele au inceput sa urce pe acel turn care erau sustinuti de galeriile formate la poalele acelui turn imens.
Dar dupa ce au urcat un sfert din inaltimea turnului broscutele au inceput sa abandoneze una cite una pina au ramas doar doua dintre care una dintre ele abandoneaza la jumatatea turnului. Dar spre mirarea tuturor spectatorilor broscuta ramasa a urcat pina in virful acslui turn.
Mirati de aceasta intimplare au mers sa o intrebe cum a reusit sa ajunga pina acolo?
Si se prezinta un reprezentant si ii adreseaza aceasta intrebare.
Dupa care ceilalti participanti isi dau seama ca broscuta iera surda si nu a auzit ce i se spunea din tribuna:
"Nu o-sa reusesti sa ajungi pina in virf"
In concluzie de multe ori nu este nevoie sa dam o mare importanta sfaturilor celor din jurul nostru .

Ani la rand L-am rugat pe Dumnezeu sa ma insoteasca pe calea vietii - asa, ca si cand lutul ar fi vrut sa-l puna pe Olar pe roata...olarului! Dorinta mea era sa merg incotro ma calauzea inima, cu increderea ca Olarul va binecuvanta inimioara mea binevoitoare, dar egoista. Am trecut orgolios prin cateva "incendii" declansate de zelul gresit directionat al inimii mele, arzandu-mi picioarele de lut. Pana la urma mi-am dat seama ca binecuvantarea lui Dumnezeu va veni peste mine numai atunci cand eu voi face ceea ce spune El.

Imagineaza-ti ca te afli in ceruri, langa Dumnezeu, iar El iti arata ingaduitor planurile Lui pentru viata ta, incepand cu ziua in care te-ai nascut. Intr-un anumit moment din viata L-ai primit pe Cristos ca Domn si Mantuitor si fiecare zi dupa aceea este subliniata cu rosu. De-a lungul fiecarei zile pot fi urmarite niste urme de pasi. Si in multe zile apar doua urme de pasi. Nedumerit, Il intrebi pe Dumnezeu:
- Tata, urma constanta de pasi imi apartine mie? Iar a doua urma este a Ta, in zilele in care m-ai insotit?
- Nu, dragul meu, vine raspunsul. Urma constanta sunt pasii Mei. A doua urma de pasi este a ta, ori de cate ori Mi te-ai alaturat.
- Dar pe ce cai ai umblat, Tata?
- Pe caile pe care le pregatisem pentru tine, in speranta ca Ma vei urma.
- Dar, Tata, unde e urma pasilor mei atunci cand nu o insoteste pe a Ta?
- Uneori te-ai intors din drum, persistand in vechile tale obiceiuri sau insistand asupra unor suparari trecute. Alteori ai ales alte cai. In alte situatii, urmele pasilor tai apar in viata altei persoane, pentru ca planurile vietii ei ti-au placut mai mult. Alteori te-ai oprit pur si simplu din mers, nedorind sa renunti la ceva ce nu puteai lua cu tine daca urmai caile Mele. Alteori, atunci cand se vad doar urmele pasilor mei, te luasem in bratele mele pentru ca viata era prea grea pentru tine.
- Dar, Tata, nu-i asa ca pana la urma a iesit bine, chiar daca nu am mers in fiecare zi cu Tine?
Dumnezeu te strange la piept si zambeste intelegator:
- Da, copilul Meu, pana la urma a iesit bine. Dar stii, acel bine nu a fost niciodata binele intentionat de Mine pentru tine.
- Tata, ce sunt darurile acelea aurite ce apar in unele zile din viata mea?
- Sunt binecuvantari pe care ti le-am pregatit pe calea vietii, copilul meu. Darurile desfacute sunt binecuvantarile pe care le-ai primit. Cele nedesfacute, insa, sunt din zilele in care nu ai umblat cu Mine.
(Insemnari din Vale - )

După cum se povesteşte într-una din celebrele legende antice, o dată în pădurile frumoase ale Libanului erau trei cedri libanezi. Cedrii, după cum toată lumea ştie, cresc foarte, foarte încet, astfel încât cei trei copaci au avut timp de câteva secole să mediteze asupra vieţii şi a morţii, a naturii şi a umanităţii.
Ei au văzut când au sosit trimişii regelui Solomon pe pământul din Liban şi modul în care, apoi, în luptă cu asirienii, pământul a fost spălat cu sânge. Ei au văzut faţă-n faţă pe inamicii înrăiţi - Izabela şi profetul Ilie. Faţă de ei s-a inventat alfabetul, se mirau, privind cum treceau caravanele încărcate cu ţesături colorate.
Şi într-o bună zi cedrii au decis să vorbească despre viitor.
- După tot ce am avut şansa de a vedea, a declarat primul, aş dori să mă transform în tron, pe care va sta cel mai puternic rege de pe pământ.
- Iar eu aş dori să fiu parte din ceva, ce transforma pentru totdeauna răul în bine, a spus al doilea.
- În ce mă priveşte pe mine, a spus cel de-al treia, aş dori ca oamenii privindu-mă, de fiecare dată să-şi amintească de Dumnezeu.
A fost nevoie de ani şi ani, şi acum, în sfârşit, în pădure au apărut tăietorii de lemne. Ei au tăiat cedrii.
Fiecare cedru a avut propria dorinţă, dar în realitate niciodată nu întrabă despre ceea ce ne dorim. Din primul cedru a fost făcut un şopron, şi din resturile de lemn s-a construit o iesle. Din copacul al doilea s-a făcut o masă rustică în stare brută, care mai târziu a fost vândută unui vânzător de mobilă.
Lemnele celui de al treilea copac nu au putut fi vândute. Au fost tăiate în scânduri şi stocate în depozitul unui oraş mare.
Au plans cu amărăciune cedrii: "Lemnul nostru a fost asa de bun! Dar nimeni nu i-a găsit o utilizare demnă.
Timpul a trecut, şi odată, într-o noapte înstelată, un cuplu nu şi-a găsit adăpost, a decis să doarmă în hambarul construit din lemnul primului cedru. Soţia era pe cale să nască. În acea noapte ea a născut un fiu şi l-a pus într-o iesle, pe fân moale.
Şi în aceeaşi clipă primul cedru şi-a dat seama că visul său a devenit realitate: el a servit ca suport celui mai mare Rege al Pământului.
Câţiva ani mai târziu, într-o căsuţă modestă, oamenii s-au aşezat la masa făcută din lemnul celui de al doilea cedru. Înainte de a începe să mănânce, unul dintre ei a rostit câteva cuvinte peste pâinea şi vinul care stăteau pe masă.
Si apoi, cedrul al doilea şi-a dat seama că în acest moment, el a servit ca un sprijin nu numai paharului de vin şi farfuriei de pâine, dar uniunii dintre om şi Divinitate.
A doua zi, cele doua scânduri ale copacului al treilea au format o cruce. Dupa câteva ore au adus un om rănit şi i-au bătut cu cuie mâinile de cruce. Cedrul al treilea, îngrozit de soarta sa, a început să blesteme soarta crudă.
Dar, în mai puţin de trei zile, el a înţeles partea care îi era pregătită: omul care atârna pe cruce, a devenit Luminătorul Lumii. Crucea, făcută din lemnul acestui cedru, s-a transformat din instrument de tortură într-un simbol al biruinţei.
Aceasta a marcat soarta celor trei cedri libanezi: aşa cum se întâmplă de obicei - visele devin realitate, dar destul de diferit faţă de cum şi-au imaginat ei.

A venit un vizitator la un bărbier. Au intrat în discuţie şi au ajuns să vorbească despre Dumnezeu.
Bărbierul, a declarat:
- Orice-ai spune, dar nu există nici un Dumnezeu. Oare ar permite El toate aceste necazurile să se întâmple? Uite cât de multe războaie peste tot, probleme, distrugere, suferinţa? Nu este Dumnezeu.
Vizitatorul pur şi simplu asculta în tăcere. Dintr-o data el a văzut prin fereastră un om fereastra păros şi nebărbierit, care alene îşi scărpina barba. Se părea ca şi cum n-ar fi niciodată tuns.
Atunci vizitaorul a spus:
- Orice ar fi să-mi spui, dar nu există frizeri în lume. În caz contrar nu ar exista oameni nebărbieriţi şi netunşi.
La aceasta bărbierul a spus:
- Dar eu pentru ce mai sunt? Îi tund pe toţi, lasă-i să vină.
- Tot aşa şi Dumnezeu, îi va salva pe toţi, dacă ei vor veni la El.

Doamne! dă-mi pace sufletească pentru a putea întâmpina orice îmi aduce această zi. Ajută-mă să mă predau în totalitate voiei Tale sfinte.
În fiecare oră a zilei în toate lucrurile călăuzeşte-mă şi sprijineşte-mă.
Orice veşti aş primi în timpul zilei, învaţă-mă să le primesc cu pace în suflet şi convingerea fermă că în toate este voia Ta sfântă!
În toate faptele şi cuvintele mele îndreaptă Tu gândurile şi sentimentele mele.
În toate cazurile de urgenţă nu mă lasă să uit că toate sunt trimise de la tine!
Învaţă-mă să acţionez în mod corect şi rezonabil, cu fiecare membru al familiei mele, să nu ofensez pe nimeni, să nu duc în rutină pe nimeni.
Doamne! Dă-mi puterea să suport dificultăţile zilei ce vine şi toate evenimentele din cadrul acesteia.
Condu cu voia mea şi învăţa-mă să mă rog, să sper, să cred, să iubesc şi să iert.
Amin.

Într-o zi înainte de zori bufnita a venit la un înţelept şi a spus:
- Toate animalele şi păsările cred că tu eşti cel mai intelept din lume, şi numai tu mă poţi ajuta. De o sută de ani, nu pot găsi răspunsul la întrebarea principală: de ce eu, care urăsc întunericul, întotdeauna încerc să-l evit, dar întotdeauna trăiesc numai în semiîntuneric şi în noapte?
- A evita nefericirea - nu este acelaşi lucru cu tendinţa spre fericire, a spus înţeleptul. Evitând întunericul, întotdeauna te gândeşti numai la el, fugi de el nevăzând drumul în loc să mergi direct la lumină. Gândeşte-te la lumină, tânjeşte către lumina, caută lumina, şi vei găsiţi rapid ceea ce cauţi!
- Îţi mulţumesc pentru sfat, a huruit bufniţa! Acum voi zbura în scorbura mea, mă voi odihni aşa cum trebuie, şi de îndată ce va cădea noaptea, voi zbura departe de ea şi nu voi reveni niciodată la întunericul urât!
Bufniţa bătu din aripile sale şi a zburat departe. Înţeleptul ridică din umeri, se întoarse şi se duse în întâmpinarea soarelui.

Domnul avea doi îngeri mesageri. Unul dintre ei călătorea permanent între cer şi pământi. Al doilea aproape tot timpul îl petrecea aşezat pe un nor şi gândindu-se pentru ce celălalt îngeraş tot timpul călătorea între pământ şi ceruri.
Înngeraşul care şedea a decis să întrebe pe cel care era totimpul ocupat despre ceea ce face.
"Spune-mi, frate înger, ce fel de muncă ai tu că eşti ocupat tot timpul?"
Şi îngeraşul ocupat a răspuns:
"Eu adun toate cuvintele cu “te rog, Doamne", de la oamenii de pe Pământ şi le aduc Domnului. Şi lasă-mă să te întreb care este funcţia ta, că stai aproape întotdeauna pe nori şi te uiţi la pământ? "
Îngeraşul care şedea i-a răspuns solemn:
"Treaba mea este de a colecta toate "Mulţumesc, Doamne" de la oameni de pe pământ şi să le livrez la Domnul."
Să-i dăm de muncă îngeraşului plictisit!

R. Najemy