De multe ori crestinismul a fost pătat de viaţa murdară a acelora care l-au predicat. Dorinţa de îmbogăţire, spiritul colonialist, încrestinările cu sabia, au făcut din acestia mai degrabă niste apostoli ai iadului decât ai lui Hristos. Mulţi băstinasi alegeau moartea, spănzurându-se sau otrăvindu-se împreună cu copii lor, numai să nu încapă pe mâinile unor astfel de oameni.
Istoria colonizării vorbeste despre un sef băstinas, numit Hatuey, care s-a hotărât să reziste. A fugit împreună cu supusii în munţii Cubei. Acolo a arătat supusilor lui un cos de aur spunându-le: „Acesta este dumnezeul crestinilor. Din cauza lui au murit cei dragi...”
După trei luni, Hatuey, a fost prins si legat de un stâlp care urma să fie transformat în rug. Înainte să se aprindă focul i s-a promis mântuirea si gloria vesnică în cer, dacă acceptă să se boteze. Dar Hatuey a întrebat: „În cerul acesta locuiesc si crestini ?” „ Da , bineânţeles...”, fu răspunsul. „Atunci aleg iadul”, zise Hatuey, si focul începu să troznească.

Aplicatie
Cu siguranţă iadul va fi plin de mulţi crestini, care au făcut din religia lui Hristos un mijoc de atingere a intereselor lor vremelnice. Unii ca acestia „au doar o formă de evlavie, tăgăduindu-i puterea”- 2 Tim. 3:5.

Despre călugărul Bernhard se spune că avea o viaţă simplă si umilă. Îi plăcea să facă numeroase călătorii în care să încurajeze pe tovarăsii de credinţă din diferite sihăstrii. O dată , vizitând o mănăstire, a fost surprins de răceala cu care a fost primit. Interesat să afle care este motivul, a descoperit că acesta se datora faptului că şaua pe care călărise era frumos ornamentată, lucru care nu se potrivea cu gândirea călugărilor, orientată spre simplitate. În mintea lor, călugărul misionar, pierduse lecţia umilinţei, asa că preferau să fie rezervaţi. Au fost curând surprinsi când călugărul Bernhard le-a spus că nici nu a observat pe ce şa a călărit. Atât calul cât si şaua erau împrumutate, asa că nu a avut prea mult timp să se gândească la ele.

Aplicatie
Aparenţele nepotrivite devin de cele mai multe ori „pricini de poticnire” pentru semenii nostri. Lucrul acesta este foarte grav. Afirmaţia făcută de Mântuitorul, „mai bine să fie aruncat în mare decât să facă pe unul din acesti micuţi să păcătuiască”- Luc 17:2, arată cât de riscant este să tolerăm astfel de aparenţe. Pe de altă parte, doar salvarea aparenţelor de frica pedepsei nu rezolvă cu nimic problema. Drept este să fim cinstiţi cu noi înşine si cu semenii, având o „viaţă curată ca să nu se vorbească de rău Cuvântul Domnului” – Tit 2:5

Puţină lume a auzit de „Ciupercile de mărgean”. Acestea sunt binecunoscutele insule Malvine, numite asa după forma lor de ciupercă. Vestite pentru conflictele militare care s-au desfăsurat în jurul lor, mai păstrează si faima unei imense plantaţii de cocotieri, care acoperă întreaga insulă.
Cocotierii sunt împărţiţi între locuitorii insulelor, asa încât fiecare îsi are parcela lui. Fiecare îsi cunoaste copacii si nimeni nu se atinge de parcela celuilalt. Există un vechi obicei, care îngăduie celui care a văzut o nucă căzută pe pământ să si-o însusească. Dacă cel care a văzut-o primul nu o poate ridica imediat, el are dreptul să o încercuiască cu beţisoare si nimeni nu se atinge de ea.

Aplicatie
Singura sansă a omului este intervenţia lui Dumnezeu, care, îl „înconjoară cu neprihănire si îndurare”- Ps. 32. 10. Isaia spune că Dumnezeu „înconjoară pe cei care îi sădeste cu un gard”- Is. 18: 11, „ pe dinapoi si pe dinainte” si, „îsi pune mâna pe el” -Ps.139:5. Legea lui Dumnezeu este un gard ocrotitor.

Este binecunoscută relaţia dintre un stăpân si câinele său. Dacă se întâmplă, din nefericire, ca stăpânul să plece sau să dispară, câinele va continua să îl astepte ca si cum ar fi gata să sosească chiar în acel moment.
Un caz interesant s-a petrecut în Japonia, unde un câine obisnuia să-si însoţească stăpânul în fiecare dimineaţă si seară, până la gara din localitate. Dimineaţa îl conducea, iar seara, când trenul sosea, venea înaintea lui si îl astepta. În urma unui accident stăpânul a murit. Câinele însă a continuat să-si astepte stăpânul. În fiecare seară mergea la gară, astepta aproximativ o oră, apoi se întorcea acasă. Lucrul acesta l-a făcut timp de zece ani, până a îmbătrânit de tot si n-a mai putut să se miste. Chiar si atunci, întorcea capul spre poartă să vadă dacă nu va veni stăpânul.
Atitudinea acestui câine a impresionat autorităţile japoneze care i-au ridicat o mică statuie si au amplasat-o în câteva scoli.

Aplicatie
Credinciosia acestui animal este un bun exemplu pentru noi. Consecvenţa noastră este de multe ori ameninţată de necazuri si greutăţi. Suntem prinsi de probleme si uităm că suntem asteptători...Alteori obosim pe cale sau, chiar mai rău, uităm de Stăpân. Dacă un biet câine a murit privind după stăpân cu atât mai mult ar trebui să fim gata în vederea întâlnirii cu marele nostru Stăpân.

Pe coastele nordice ale Yucatan-ului, în „Câmpia de piatră”, unde se afla una din cele mai vechi culturi Maya, a sosit în anul 1549, însoţit de un detasament militar, episcopul Diego de Landa. Călare pe cal, cu crucea în mână, Diego de Landa a ajuns la templele vechi, unde se găsea o bibliotecă vastă, în care se aflau manuscrisele poporului maya. Cercetând cărţile episcopul a spus: „Aceste cărţi nu conţin decât superstiţii si scorneli diavolesti. Daţi-le foc.” Zile întregi au ars manuscrisele.
A trecut timpul si după douăzeci de ani, episcopul Landa, care a trăit în mijlocul poporului în tot acest timp, descoperindu-le cultura, viaţa si obiceiurile, s-a hotărât să alcătuiască o istorie a poporului maya. Tot ce distrusese altă dată acum a ajuns să elogieze. „Scornirile diavolesti”, arse cu ani în urmă, au devenit în lucrarea lui, capodopere de istorie. Iar cartea a ajuns opera vieţii sale.

Aplicatie
Inconsecvenţa este un „dar”al naturii umane. Când vântul bate favorabil într-o anumită direcţie sunt mulţi care să meargă într-acolo. Dacă se schimbă directia vântului si călătorii îsi vor schimba drumul. Dictează interesele. „Un astfel de om să nu se astepte să primească ceva de la Domnul căci este nehotărât si nestatornic...”- Iacov 1:8. Psalmistul spune: „pune în mine un duh nou si statornic”- Ps. 51: 10.

La 2 iunie 1960, un copil de 8 ani a fost găsit stând pe o stâncă, la circa un kilometru depărtare de lacul Tarton, în Manitoba, Canada. Avionul în care călătorise el si tatăl său se prăbusise. În urma impactului, avionul a luat foc, iar tatăl a murit. Supravieţuind ca prin minune, micul Walter a asteptat 15 zile lângă grămada de fiare ale aparatului. Era epuizat. Foamea l-a adus în pragul delirului. Când a fost descoperit, salvatorii au fost miraţi să vadă că băiatul stătea alături de cutia de supraveţuire a aparatului care conţinea 20 de raţii zilnice, fără ca el să stie de aceasta.
Aplicatie
Mulţi sunt pe moarte desi stau lângă adevărata pâine fără să stie de ea. Isus spune: „Eu sunt pâinea vieţii” -Ioan 6: 48, „Adevărata pâine se coboară din cer si dă lumii viaţa”- Ioan 6: 33-34. Neglijarea ei duce la epuizare spirituală si în cele din urmă moartea. Caută acum echipamentul de supraveţuire !

Un om avea un papagal. Fiind o fire optimistă s-a hotărât să-l înveţe să vorbească. Dar nu a învăţat decât un singur cuvânt: „Bine”. Ori de câte ori îl întreba stăpânul ceva el răspunde mereu: „ Binee...Binee...”
Odată, fiind stăpânul plecat de acasă, pisica a găsit un bun prilej de vânătoare. Fiindcă usa coliviei era deschisă, s-a aruncat cu mult elan să pună gheara pe papagal. N-a fost usor pentru pisică să se caţere, dar n-a fost usor nici pentru papagal să evite ghearele ucigătoare.
Când stăpânul se întoarse în sfârsit acasă, văzu dintr-o privire tot războiul din casă. Papagalul stătea zgâriat, cu penele smulse si vlăguit, pe colţul draperiei, în timp ce pisica se ascundea sub masă. Din obisnuinţă l-a întrebat; „Ce faci ?” „Biiinneee...”- veni răspunsul.
Aplicatie
Răspunsul papagalului nu avea nimic comun cu optimismul si starea de bine. După lupta cu pisica arăta destul de rău si probabil că avea nevoie de îngrijirea stăpânului. Avea nevoie de ajutor si l-ar fi cerut, însă el cunostea doar o singură limbă si un singur cuvânt: „bine”. Mulţi oameni îsi ascund durerea sub masca singurului cuvânt pe care îl stiu: „bine”. Psalmistul spune: „Strig către Domnul si îmi vărs necazul înaintea Lui”- Ps.142: 1, 2.