„Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.” Rom. 12:1 Mai mult ca oricând, eu cred că toţi creştinii de astăzi, trebuie să ştie că închinarea este o jertfă activă. A te închina nu înseamnă a sta şi a privi, ci a te implica direct. Închinarea înseamnă de fapt participare. Nu-i numai o stare emoţională, sau un proces de gândire, ci mai degraba un răspuns activ al inimii, al vieţii şi chiar al trupului, faţă de Dumnezeu! Dacă mergi la un seviciu de închinare şi numai te uiţi la ceilalţi cum se închină, de fapt nu te-ai închinat. Ai ajuns un consumator de programe religioase, în loc de un participant activ. Eşti un spectator, în loc să fii un închinător! Probabil că ai crescut într-o biserică unde ai cântat imnuri creştine şi ai fost implicat într-o oarecare măsura în închinare, dar cu toate acestea încă n-ai trăit o experienţă reală a prezenţei lui Dumnezeu într-o închinare adevărată. Dacă încă n-ai avut această experienţă, te îndemn în această zi ca să-ţi rezervi un timp în care să-i spui lui Dumnezeu dorinţa ta de a deveni un închinător adevărat. El îţi va onora această rugaciune, fiindcă te-a creat pentru a I te închina! Ai fost creat, pentru ca să-L cunosti pe Dumnezeu şi apoi şi să-L faci cunoscut. Pentru că închinarea imediată şi cu toată intensitatea înaintea lui Dumnezeu, ar trebui să fie forţa care să conducă viaţa fiecarui credincios, te chem în acastă zi să devii un închinător adevărat, dovedind aceasta în timpul slujirilor din biserica ta şi în viaţa de fiecare zi. AI FOST CREAT SĂ TE ÎNCHINI ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU!
|